Povestea fabricii româneşti în care s-a produs primul detergent: de la marca locală Alba la Tide şi Ariel

CATEGORII: Curatenie

Fabrica de detergenţi din Timişoara, în care în 1958 începea producţia Alba, primul detergent praf din România, livrează astăzi sute de mii de sticle de Ace, Fairy, cutii şi pungi de detergent Tide, Ariel şi Bonux către 130 de milioane de consumatori din toate ţările din jurul României.

"Producem cât este nevoie", spune Adina Pascu, românca de 39 de ani care conduce fabrica de la Timişoara. Deşi nu dă cifre legate de valoarea sau volumul vânzărilor, Pascu spune că în ultimii cinci ani "producţia s-a dublat".

Cu toate acestea, când este întrebată de cele mai mari provocări ale anului 2010, Pascu spune că "a fost un moment în care a fost nevoie să cerem sprijinul altor fabrici din regiune pentru a fi siguri că acoperim cererea. Întotdeauna această decizie este grea, pentru că obiectivul nostru este să acoperim cererea în totalitate cu produse fabricate în Timişoara".

Adina Pascu şi-a finalizat studiile universitare în 1994, după ce a absolvit Facultatea de Electrotehnică de la Timişoara. Printre funcţiile anterioare pe care le-a ocupat se numără cea de dry laundry operation manager în cadrul fabricii de detergenţi P&G de la Timişoara sau cea de liquids operation manager, pe care a ocupat-o în cadrul fabricii P&G din localitatea Novomoskovsk.

Detergenţi S.A. a avut în 2009 o cifră de afaceri de 18,6 milioane de euro, în creştere cu 60% faţă de 2008, şi un profit net de aproape 1,8 milioane de euro, de peste trei ori mai mare decât în perioada anterioară.

"Producţia de detergenţi de vase pentru o zi este suficientă pentru a furniza întregii populaţii a României necesarul pentru o lună", spunea ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark H. Gitenstein, prezent la aniversarea de 15 ani a fabricii P&G de la Timişoara.

În octombrie 1995, P&G, cel mai mare producător local de bunuri de larg consum nealimentare, achiziţiona de la stat fabrica de detergenţi. Şase luni mai târziu, compania începea să producă Tide. Astfel, era detergentului Alba începea să apună, iar la Timişoara, începând cu 1996, s-a scris o nouă istorie, cea a detergentului Tide ambalat în cutie de carton de 450 de grame. Acum, toţi detergenţii produşi în inima Banatului alimentează magazinele statelor vecine.

De atunci au trecut 15 ani şi după investiţii de 50 de milioane de dolari, bani care s-au îndreptat în special în modernizarea fabricii şi în extinderea liniilor de producţie, la Timişoara, fabrica P&G, unde lucrează 300 de persoane, produce Ariel, Tide, Bonux, Ace şi Fairy.

"Gama de produse este însă mult mai variată acum. Dacă analizăm cazul detergentului, atunci ofeream doar detergent Tide la cutie, acum avem şi pungi şi cutii de la 100 de grame şi până la 15 kilograme", mai spune Adina Pascu.

Citeste tot articolul pe site-ul www.zf.ro

 


Comentarii (0)

Adaugă comentariu

 

UTILE FIRME

MANAGEMENTUL CURATENIEI

CALIFICARE

PARTENERI AFACERI

PROPUNE UN SUBIECT

LiveZilla Live Help
Ajax Chat