Proiectarea gradinii: cum sa va creati propria oaza de liniste
Proiectarea gradinii: cum sa va creati o oaza de liniste O casa de vis se afla in mijlocul unei gradini de vis. Ati terminat de amenajat casa si trebuie sa va ocupati de crearea unei gradini? Puteti oricand consulta reviste, intreba prieteni, insa procesul este anevoios si rezultatele nu sunt mereu pe masura. Cel mai bine este sa apelati la un profesionist care va crea o gradina asa cum doriti, respectand caracteristicile si posibilitatile mediului natural. Atunci cand initiati proiectul gradinii dumneavoastra, luati in considerare spatiul de care dispuneti, scopul gradinii, dar si stilul casei care trebuie sa se acorde perfect cu gradina.
Stiluri de gradini
Fie ca inconjoara o casa de la tara sau una de la oras, gradina poate deveni o oaza de liniste, un loc in care sa evadati din viata de zi cu zi. Daca optati pentru un design exotic sau total diferit de mediul inconjurator, intoarcerea dupa o zi obositoare in linistea gradinii va fi ca o intrare intr-o lume noua. Puteti alege decoruri salbatice, cu arbusti lasati sa creasca aparent liber, cu flori bogate si iarba inalta, totul presarat cu pietre vechi sau ruine. Sau gradini japoneze delicate in care fiecare element, de la pietrele aleii pana la susurul mini-cascadelor, este studiat si se afla in armonie totala cu celelalte. Sau poate o gradina moderna, cu lumini albe si alei geometrice.
Proiectarea si realizarea gradinii
Toate acestea pot fi realizate printr-un proiect de arhitectura peisagera. Arhitectul va asculta dorintele dumneavoastra, va analiza structura terenului si elementele inconjuratoare (inclinatie, vecinatati, expunerea la vant, cum se face accesul) si va concepe un proiect de gradina pana la cele mai mici detalii. In functie de tema aleasa si de atmosfera pe care vreti sa o redati gradinii, proiectul de arhitectura peisagera va contine tipuri de flori si succesiunea lor in sezon, materiale folosite pentru amenajare, impartirea spatiului, schema de iluminare. Un arhitect cu experienta poate sa valorifice la maxim spatiul gradinii dumneavoastra si sa combine culorile si formele astfel incat sa obtineti o gradina ideala. In afara de proiectarea gradinii facuta initial, arhitectii peisagisti se pot implica sau pot supraveghea constructia acesteia, realiza intretinerea ulterioara a gradinii sau va pot da sfaturi despre cum sa o ingrijiti.
Peisagistica este o arta care are la baza respectul si iubirea fata de natura combinate cu un rafinament al esteticului.
Sfaturi Info-ghid:
Puteti urma pas cu pas sfaturile si planurile de gradini din reviste, dar pentru a avea o gradina unica apelati la un arhitect peisagist. Acesta va va indruma in constructia unei gradini potrivite pentru familia dvs.
Sursa: Info Ghid






















Comentarii (0)
Adaugă comentariu